Nu întotdeauna locuințele noastre sunt suficient de mari pentru familiile pe care le avem. Desigur, am dori locuințe mai spațioase, cu mai multe camere, câte una pentru fiecare membru al familiei.
Poate primești pe cineva în vizită, sau poate lucrezi de acasă și ai nevoie de mai multă liniște. Prin urmare, ai nevoie de o reconfigurare a spațiului și poți face asta în diverse moduri, fie transformând livingul în dormitor, fie amenajând bucătăria într-un birou.
Nu întotdeauna este însă posibil. Apartamentele care au între 34-60 mp pot constitui una dintre cele mai mari probleme de care te poți lovi atunci când vrei să amenajezi un apartament cu 2 camere.
Este posibil ca un asemenea apartament să aibă una dintre camere mai mici, iar aceasta devine, în mod automat, dormitorul. De asemenea, livingul de mici dimensiuni poate fi legat de bucătărie astfel încât să creezi un open space.
Orice variantă ai alege, în mod evident, ai nevoie de câteva idei din care să te inspiri pentru amenajarea spațiului pe care îl ai la dispoziție. Îți oferim în acest articol câteva idei din care te poți inspira pentru a-ți amenaja casa în cel mai bun mod posibil pentru tine și pentru familia ta. Scopul tău este acela de a crea încăperi multifuncționale.
Idei de amenajare pentru apartamentul tău de 2 camere
Sursa foto: www.shutterstock.com
Este important să ai imaginea de ansamblu înainte de a începe amenajarea spațiului.
- Folosește o schemă cromatică simplă. Nu opta pentru culori închise. Culorile deschise dau senzația de spațialitate și luminozitate.
- Păstrează tavanul și pereții albi. Evită tapetul cu imprimeu sofisticat și renunță la panouri tridimensionale. Dacă vrei neapărat tapet, aplică tapet simplu în spatele patului din dormitor. Acesta are avantajul de a reflecta lumina, acest lucru creând iluzia de spațiu.
- Nu exagera cu obiectele de decor, fiindcă acestea aglomerează spațiul inutil. Mergi pe stilul minimalist și cu siguranță nu vei da greș!
- Pune în practică principiul „mai puțin înseamnă mai mult”. Acest lucru înseamnă să renunți la tot ce nu îți este de folos. Întotdeauna mai încape ceva în casă, dar nu uita că tu trebuie să ai loc în acel spațiu. Învață să utilizezi fiecare colț și fiecare centimetru, dar fă asta inteligent, fără a aglomera spațiul în mod inutil.
- Alege piese de mobilier de înălțime mică, în culori deschise. Mobilierul masiv blochează vederea. Alege piese de mobilier care să nu depășească 70 cm înălțime precum mobila fără picioare de susținere, fotolii tip cuib sau perne pe care să stai direct pe podea.
- Piesele de mobilier trebuie alese în funcție de mărimea camerei și de nevoi. De exemplu, poți opta pentru un pat cu sertare pentru depozitare, o canapea extensibilă în living, un birou care se poate plia și o masă extensibilă pentru dining.
- Folosește în loc de clasica bibliotecă, organizatoare de perete sau de ușă, etajere de colț, polițe montate pe pereți sau rafturi modulare.
- Poți lăsa liber centrul unei camere, poziționând canapeaua extensibilă într-un colț al livingului. De asemenea, poți opta pentru o canapea cu spații de depozitare dedesubt, pentru a profita la maximum de ce îți poate oferi aceasta.
- Pentru un spațiu redus se potrivește cel mai bine stilul minimalist, scandinav sau contemporan, pentru că dă camerelor un aspect ordonat și aerisit.
- Optează pentru materiale care nu îngreunează atmosfera (fierul forjat, lemnul).
- Zona de dining poate fi amenajată cât mai aproape de bucătărie.
- În living poți amenaja biroul sau chiar locul de joacă al copilului.
- Dormitorul trebuie, de asemenea, adaptat spațiului și nu trebuie să uiți că odihna este foarte importantă.
- În dormitorul mic poți renunța la noptiere, fiindcă ocupă loc. Le poți înlocui cu rafturi suspendate.
- Folosește o ușă pliantă, pentru că astfel poți economisi spațiu pentru a mai pune o piesă de mobilier.
- Instalează oglinzi, pentru a crea senzația de spațialitate. Oglinzile te vor ajuta să obții mai multă lumină naturală, pe lângă senzația de spațiu sporit.
- Folosește pereții pe verticală pentru a păstra lucruri. De exemplu, poți instala câteva rafturi până în tavan.
- Un dulap poate fi multifuncțional. Poți depozita lucruri în el, dar îl poți folosi, la nevoie, și ca masă de lucru.
- Te poți folosi și de o perdea din tavan până în podea pentru a crea ideea de spațiu. Dacă perdeaua se asortează cu pereții, se creează senzația de fluiditate, spațiu continuu.
- Optează pentru o canapea, nu pentru un colțar, și fii atent la dimensiuni, să nu fie prea mare pentru sufrageria ta.
- Dacă ai un open space (bucătărie plus living), folosește canapeaua pentru a delimita zona de stat la televizor de cea de dining.
- Optează pentru o pardoseală deschisă la culoare, ca de exemplu un parchet laminat în nuanță deschisă. Este o alegere nu numai avantajoasă economic, dar sufrageria va părea în mod clar mai spațioasă.
- Folosește mai multe surse de lumină artificială: nu numai o lustră, dar optează pentru lampadare, spoturi, aplice cu led.
- Alege, pe cât posibil, sticlă, pentru că dă un aspect curat oricărei încăperi.
- Optează pentru o oglindă mare, de perete. O poți așeza astfel încât să reflecte lumina naturală care pătrunde în living.
- Biroul îl poți amenaja în colțul livingului.
Ține minte că amenajarea unei locuințe nu se termină atunci când ai terminat de așezat ultimul lucru pe o etajeră sau pe perete, pentru că întotdeauna vei aduce în casă alte și alte lucruri, tu sau ceilalți membri ai familiei.
Trebuie să stabilești singur anumite reguli și limite, ce păstrezi și la ce renunți. Învață ca, o dată sau de două ori pe an, să regândești amenajarea spațiului, să renunți la ce nu mai folosești. Renunță la ce nu îți mai este de folos sau la ce nu contribuie cu nimic la confortul tău.
Cum te folosești de culori pentru a crea senzația de spațiu
Sursa foto: www.shutterstock.com
Alegerea culorilor te poate ajuta să dai senzația de spațialitate apartamentului tău, nu foarte generos în ceea ce privește spațiul. Există câteva reguli simple din care te poți inspira:
- Albul reflectă lumina și face ca o cameră să fie mai spațioasă (dormitor alb). Dacă nu-ți place ideea de alb pur, nu uita că există și alte nuanțe de alb: alb-gri sau alb-crem.
- Poți opta și pentru mobilier alb, lucios, ceea ce ar amplifica și mai mult senzația de spațiere.
- Culorile pastelate (amestecul culorilor calde cu cele reci): roz deschis, albastru deschis, verde deschis, galben deschis, violet deschis. Poți folosi aceste culori pentru apartamentul tău, pentru că ele, de asemenea, dau impresia unui spațiu mai mare.
- Nu te feri de gri, pentru că nuanța deschisă de gri este perfectă pentru spațiile mici. În plus, griul prezintă avantajul că se poate combina cu aproape orice.
- Pentru un apartament de două camere se mai potrivesc nuanțe de bej, maro, somon, bronz, auriu (gândește-te bine la culorile pentru dormitor).
Ce este important de reținut
Sursa foto: www.shutterstock.com
- Folosește spațiul apartamentului eficient.
- Nu aglomera spațiul apartamentului cu obiecte inutile.
- Minimalismul și simplitatea ar trebui să fie conceptele care să ghideze amenajarea apartamentului.
- Optează pentru culori deschise, chiar alb, pentru a da un aspect luminos și a crea senzația de spațiu.
- Reține că albul este prietenul tău în amenajarea unui apartament cu 2 camere.
- Ferește-te de stilul kitsch! Nu ai face decât să creezi un spațiu obositor.
- Renunță la ideea de a umple pereții cu tablouri și accesorii inutile.
- Decorațiunile joacă un rol foarte important. Geometria trebuie să fie simplă, nesofisticată, trebuie să dea senzația de aerisire, de lumină, pentru crește senzația de spațiu.
- Folosește de asemenea piese de mobilier precum: scaune mici (stil otoman), lustre.
- Nu lăsa lucruri împrăștiate prin casă, depozitează-le în spații special destinate.
Și, foarte important, înainte de a începe amenajarea fă-ți un plan. Decide cum ar trebui să arate apartamentul ideal pentru tine, plecând de la spațiul pe care îl ai la dispoziție.