Poze cu bucatarii. 7 imagini cu bucatarii moderne - Tamos

18/10/2012
Poze cu bucatarii. 7 imagini cu bucatarii moderne

Deși adesea designul modern este cunoscut a fi dur și rece, acesta se referă, de fapt, la crearea unor spații curate, deschise, funcționale și liniștitoare. O bucătărie modernă ar trebui să fie un loc ideal care să te inspire și să-ți genereze bună dispoziție, motiv pentru care este necesar să fie amenajată și dotată corespunzător.

Principalul criteriu de amenajare al unei bucătării moderne, ar trebui sa fie dimensiunea. În baza acestui aspect, bucătăriile se pot clasifica în: mici, mari, lungi și înguste.

Așa că punem în evidență șase bucătării moderne dedesubt, care arată estetica elegantă și inovatoare.

 

Pe colț ( în formă de “L” )

Bucătăria în formă de L este una dintre cele mai des întâlnite amenajări de bucătărie. Este ideală pentru casele mai mici, oferind mai mult spațiu de lucru. Acest tip de bucătărie este printre cele mai ergonomice moduri de organizare, datorită formei triunghiulare care se potrivește foarte bine circuitului productiv.

Vă oferă mai mult spațiu de depozitare și vă permite, de asemenea, să încorporați cu ușurință o masă mică în bucătărie. 

În plus, acest tip de bucătării au avantajul că se pot forma și din corpuri modulare. Dacă, spre exemplu, vreți să îmbinați doua culori sau două stiluri de design, corpurile modulare sunt perfecte pentru așa ceva. 


Bucatarie In Forma De L


Bucătărie Clasică 

O bucătărie modernă clasică este destul de ușor de amenajat. Trebuie doar să ții cont de spațiul pe care îl ai la dispoziție și de activitatea desfășurată în bucătărie.

Pentru a te asigura că totul merge conform planului, o schiță a felului în care vrei să amplasezi chiuveta, aragazul, frigiderul și celelalte electrocasnice mai mari, este o bună idee pentru a stabili configurația surselor de alimentare cu gaz, curent și apă.

Ia, însă, în considerare tipul aparatelor electrocasnice pe care le vei integra în amenajare: cele încorporabile te ajută să câștigi spațiu, iar dacă au alimentare electrică, nu mai depinzi de sursa de gaz. Reține că electrocasnicele încorporabile determină formatul mobilierului.


Bucătărie cu Insulă

Insula poate fi folosită ca zonă de mic dejun, bar sau gătit. Poate fi echipată și cu chiuvetă sau plită și dotată cu sertare, rafturi, dulapuri cu uși, agățători, toate pentru o mai bună organizare și ordine în lucrurile din bucătărie. Această amenajare a bucătăriei este ideală pentru bucătăriile open space și pentru divertisment.

Un alt avantaj al insulei de bucătărie este că poate fi locul unde familia va lua majoritatea meselor. Scaunele le poți pune sub tejghea atunci când nu sunt folosite. Insula de bucătărie se potrivește atât spațiilor mari, dar și celor mai mici, acolo unde bucătăria se deschide spre living. 

Datorită utilizărilor sale multiple, aceste bucătării devin inima casei, unde întreaga familie se adună pentru a găti, a mânca și a conversa.


Bucatarie Cu Insula


Pe colț (în formă de “U”)

Principalul avantaj al bucătăriilor de acest tip este că oferă mult spațiu liber pe centru. Respectiv, cei trei pereți sunt acoperiți cu dulapuri de bucătărie de sus până jos. Soluția perfectă mai ales pentru încăperile înalte, unde se poate folosi eficient fiecare centimetru nu doar din diagonală, dar și din înălțime. Acest lucru este ideal, mai ales atunci când mai mult de o persoană utilizează bucătăria în același timp.

Dacă spațiul avut la dispoziție sau tipologia încăperii nu permite folosirea celor 3 pereți, se poate opta pentru bucătăria de tip insulă sau peninsulă. 

Este probabil cel mai practic design și funcționează cu majoritatea dimensiunilor și formelor camerei. 


Bucatarie In Forma De U


Bucătărie paralel

Bucătăriile paralele, cunoscute și sub denumirea de bucătărie două linii, sunt concepte moderne de design de bucătărie, în care două platforme de bucătărie, rulează paralel unul cu celălalt. Acestea au câștigat popularitate în special în apartamentele mici. 

O bucătărie paralelă este o opțiune excelentă pentru cei care au un spațiu limitat în bucătărie. Mai ales dacă nu există doar o singură persoană care gătește în bucătărie, acestea sunt o opțiune surprinzător de bună. Dacă aveți o ușă sau o fereastră care nu vă va permite să vă instalați bucătăria de-a lungul unui perete, atunci acest tip de bucătărie, care economisește spațiu, este probabil cea mai bună alegere. De asemenea, nu există confuzie cu spațiile de colț.


Bucatarie Tip Paralel


Bucătărie cu bar

Un bar în bucătărie poate ajuta cu adevărat să distingă bucătăria de living, mai ales în multe case moderne cu planuri de etaj sau open space. Bucătăriie cu bar crează o atmosferă complet diferită într-o cameră care, în general, nu era atât de interesantă.

Acesta ajută și la o utilizare mai bună a spațiu din bucătărie. Oferă un loc de depozitare destul de important, pe lângă faptul că oferă o suprafață mai mare pentru a găti. Un bar bun de bucătărie vă va permite să mâncați în acea zonă a casei și să împărtășiți momente bune cu familia sau prietenii.

Un element de care trebuie să țineți cont atunci când puneți un bar în bucătărie este iluminatul acestuia. Poți alege să pui spoturi LED incastrate în zona tavanului sau o lumină suspendată, care îți permite să iluminezi zona barului fără nicio problemă. 

În ceea ce privesc materialele, este esențial să alegi ceva care se potrivește cu stilul încăperii, dar care oferă și personalitate bucătăriei. Mizați pe lemn în cazul în care doriți un sejur confortabil. Dacă decorul bucătăriei este industrial, cel mai bun material pentru bar este cel metalic.

Dacă bucătăria este spațioasă, ia în considerare un bar sau o insulă cat mai compacta si solida, astfel spațiul nu va parea atât de gol.

În schimb, dacă bucătăria este mică, alegerea unei bucătării tip U este cea mai bună alegere, plasând zona de luat masa în dining sau living.

Amintiți-vă că felul în care luminați încăperea este foarte important. Ține-ți cont de felul în care veți utiliza acea camera, atmosfera pe care o creeați este importanta în cazul în care petreceți mult timp în bucătărie. 

Dacă nu știi încă în ce categorie se încadrează bucătăria ta și nu știi cum sa amenajezi, află cum să-ți organizezi spațiul în bucătărie îndiferent de dimensiunea sa.