În designul interior, trendurile în amenajare țin cont de tendințele generale ale mediului social și economic. După o perioadă relativ agitată, accentul în designul interior al anului 2023 se pune pe alegerea unor piese cu caracter practic, cu o funcționalitate cât mai bună, care lasă însă suficient loc pentru individualitate și libertate de expresie.
Dacă ți-ai propus să decorezi bucătăria într-un stil modern în această perioadă, îți propunem mai jos câteva idei de care să ții cont pentru a obține un spațiu util, funcțional și plin de prospețime.
Chiar dacă în linii mari, stilurile de amenajare interioară sunt în general clare și bine definite, există anumite elemente care țin cont de tendințele generale de design ale perioadelor în care se regăsesc.
Prin urmare, pentru a aranja un spațiu modern în 2023, orientează-te spre culori naturale, neutre, plăcute privirii, care aduc binemeritatul efect de liniștire de care avem cu toții nevoie. Poți folosi, în acest sens, culori calde, cu efect calmant, precum bej, crem sau gri deschis pentru mobila de bucătărie, deoarece vei obține un loc primitor pentru toți cei ai casei, și unde fiecare musafir se va simți la rândul său binevenit.
Alte nuanțe potrivite pentru mobilier, inspirate din natură, sunt verde închis sau albastru ultramarin, perfecte și ele pentru a ilustra ideea ta de libertate și de spațiu deschis.
Pentru a personaliza cât mai bine bucătăria ta și a întrerupe monotonia, adaugă câteva accente de culoare în anumite locuri. De exemplu, poți decora zona contrablatului de deasupra zonei de lucru cu un frumos mozaic în multe nuanțe, sau poți decora un perete întreg cu un tapet colorat, de exemplu în tonuri de roz intens, lavandă sau verde viu.
Chiar dacă liniile minimaliste sau cele de inspirație scandinavă au predominat designul de interior al ultimilor ani, în 2023 să-ți exprimi mai mult creativitatea și libertatea de exprimare prin anumite abordări mai îndrăznețe, bucătăria fiind un loc unde îți poți pune cu ușurință în practică astfel de idei noi.
Nu te teme, deci, să combini piese originale din stiluri mai diferite, care să creeze împreună un tot unitar plin de personalitate, pentru a te bucura de un interior modern, în tendințele actuale.
Mobilierul simplu și funcțional, dar și electrocasnicele cât mai ergonomice trebuie să se afle între preocupările tale majore, dacă dorești să-ți amenajezi modern bucătăria în acest an. Scaune înalte, simple și elegante, vor defini bine zona de servire a mesei, iar luminile de accent deasupra acesteia vor oferi iluminarea necesară.
Eficiența energetică este un must-have, deci alege piese care să consume cât mai puțin și care să-ți ofere în schimb tot confortul necesar. Există diverse soluții și gadgeturi care te vor ajuta să economisești eficient, iar astfel să faci reduceri substanțiale consumului de electricitate sau gaz. Prin diverse piese cu rol multiplu și aplicații inteligente, tehnologia devine și ea parte integrantă a designului de interior în 2023.
Mai mult, poți opta pentru mobila multifuncțională, cum este una care să se poată plia la nevoie. Un alt aspect este ca aceasta să se poată întreține cu ușurință, de exemplu blaturile de lucru să fie ușor de curățat.
Tot ca parte a tendințelor de design a acestui an se remarcă și combinațiile de texturi și culori diferite. De exemplu, pentru mobilierul de bucătărie poți opta pentru dulapuri deschise cu sticlă și inserții metalice, care arată elegant lângă o masă înaltă, mată de lemn.
Metalul și sticla, dar și anumite piese de inspirație vintage își pot găsi ușor locul în bucătăria ta amenajată modern, cu condiția ca tot ansamblul să fie unitar și bine închegat.
Iată, deci, că poți da frâu libertății tale de expresie moderată în acest an, pentru a crea o bucătărie modernă, plină de farmec și culoare, în care toți cei ai casei și cei care te vizitează să se regăsească oricând!
Nici o postare găsită
Scrie un comentariu